Utilizarea vaccinurilor realizate pe linii celulare umane provenite din fetuși umani avortați. Implicații medicale, bioetice și morale

Federația Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România

Comunicat de presă

 

În contextul aprobării, de către Senatul României, a Legii vaccinării obligatorii, Federaţia Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România dorește să aducă la cunoștința populației câteva aspecte îngrijorătoare legate de folosirea vaccinurilor virale produse cu ajutorul celulelor umane din fetuși avortați. Ne adresăm în special parlamentarilor, atrăgându-le atenția asupra aprobării unei legi aflate în contradicție nu doar cu viața morală creștină, ci cu însăși conștiința umană.

Astfel, menționăm că la noi în țară, este vorba de utilizarea vaccinurilor anti-ROR (rujeolă, oreion și rubeolă), anume VaxPro și Priorix, ambele fiind produse folosindu-se celule din fetuși umani avortați. Conform prospectelor oficiale ale producătorilor, componentul anti-rujeolic din VaxPro „este produs în fibroblaşti pulmonari umani diploizi WI-38” [1] , iar cel din Priorix folosește „celule umane diploide MRC-5” [2].

WI-38 (de la Wistar Institute, din SUA)[3] este o linie celulară (cultură de celule dezvoltată și păstrată în laborator, in vitro) produsă în SUA în anii 60 (cf. Hayflick, Moorhead)[4], folosindu-se celule prelevate din plămânii unei fetițe cu vârsta intrauterină de 13 săptămâni[5], avortată la cererea părinților, care au motivat că au „prea mulți copii”.

Asemănător, linia celulară denumită MRC-5 a fost produsă în Marea Britanie[6] în 1966, prin prelevarea de celule de la un copil cu vârsta intrauterină de 14 săptămâni (cf. Jacobs, Jones și Baille)[7], avortat din „motive psihiatrice”.[8]

În producerea multor vaccinuri aflate în uzul internațional sunt astăzi folosite celule de la fetuși umani avortați, iar publicul larg nu cunoaște acest lucru. Astfel, vaccinuri împotriva unor boli precum oreionul, rubeola, rujeolă, varicelă, hepatita A, rabia, poliomielita, zona zoster, adenoviroze utilizează multiple linii celulare provenite de la copii avortați, precum acestea: WI-26 VA4, RA273, PER C6, HEK 293, MRC5, WI-38.(cf. Zahoor, Naz et al.)[9]

Aceste linii celulare amintite aici sunt finite, motiv pentru care pe plan internațional se lucrează la crearea de noi linii celulare derivate din țesuturi prelevate de la copii avortați (e.g. Walvax-2, cf. Ma et al.)[10], iar OMS recomandă dezvoltarea în viitor de noi linii celulare derivate din celule umane stem, embrionare sau fetale[11].

Astfel, ridicăm aici mai multe obiecții bioetice și morale față de utilizarea celulelor de copii avortați în dezvoltarea și producerea vaccinurilor.

  1. Considerăm că viața umană începe la concepție, omul fiind o persoană cu toate drepturile din prima secundă, așa cum statuează dreptul roman[12] care stă la baza întregului sistem de drept european și avortul este în consecință o crimă.[13] Cu atât mai mult folosirea fetușilor avortați rănește conștiința umană, fiind inacceptabilă din punct de vedere bioetic, moral și creștin, dincolo de orice scopuri nobile și rezultate ce pot fi invocate. Niciodată scopul nu poate scuza mijloacele, decât într-o dictatură. Considerăm[14] că demnitatea, interesul și drepturile persoanei primează în fața binelui prezumtiv al științei, comunității sau omenirii.
  2. Utilizarea de țesuturi umane în acest caz, în care ne aflăm în imposibilitatea de a avea acordul persoanei căreia aparțin, este un act ce ține de sfera crimelor împotriva umanității, încălcând libertatea, demnitatea și autonomia persoanei umane. Invocarea acordului mamei sau al medicului ce a efectuat avortul este ilegitimă întrucât moartea fetusului nu a fost naturală ci a fost provocată chiar de aceștia.
  3. Abuzul folosirii țesuturilor copilului avortat agravează crima comisă prin avort. Argumentele care susțin că țesuturile umane ar fi fost oricum aruncate dacă nu s-ar fi utilizat în experimente nu se susțin, neglijând demnitatea umană. Acest tip de justificări nu au fost acceptate la procesele de la Nuremberg ale cercetătorilor naziști care au făcut experimente pe cadavrele victimelor lagărelor de concentrare.
  4. Utilizarea vaccinurilor produse pe linii celulare umane este suspectată ca fiind implicată în explozia incidenței autismului din ultimii 30 de ani[15].  Sunt studii științifice publicate care afirmă că există corelații statistice și epidemiologice între contaminarea genetică a gazdei cu material genetic străin și modificările moleculare și variațiile epidemiologice ale patologiilor din spectrul autist[16].
  5. Faptul că cetățenii români (creștini în proporție de peste 90%) au fost vaccinați fără a fi informați asupra acestor aspecte (medicale, etice și morale) ale acestor vaccinuri constituie o gravă încălcare a drepturilor lor, la vicierea consimțământului lor informat. Astfel consimțământul lor este lovit de nulitate, nefiind informat, nici în cunoștință de cauză, iar medicii vaccinatori se află în situații de malpraxis.

Aceste obiecții conduc firesc spre concluzia că utilizarea vaccinurilor produse pe linii celulare din fetuși umani avortați este în contradicție cu conștiința umană în general și inacceptabilă pentru viața morală creștină, iar utilizarea lor fără informarea pacienților constituie o gravă încălcare a drepturilor și libertăților acestora.

Considerăm că este o datorie a producătorilor de vaccinuri, a autorităților guvernamentale care le achiziționează și a medicilor care le utilizează să informeze publicul larg, cu onestitate și rigurozitate, asupra originii acestor produse, în vederea obținerii unui consimțământ sau refuz deplin informat și asumat, din punct de vedere medical și etic.

Toate aceste obiecții și altele aduse public de Federația Pro-Vita (și de alte organizații) în decursul ultimilor ani, privind problemele juridice, medicale, bioetice și constituționale ale unora dintre vaccinuri, arată faptul că vaccinurile nu pot fi obligatorii, chiar dacă s-ar stipula astfel printr-o lege, ele implicând, pentru medici și pentru pacienți, riscuri și responsabilități care nu pot fi asumate decât voluntar și individual, niciodată prin dictatul unei legi totalitare.

 

 

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România

2 noiembrie 2017

[1]  Prospectul oficial detaliat de pe siteul Agenției Europene de Medicină (EMA) : http://www.ema.europa.eu/docs/ro_RO/document_library/EPAR_-_Product_Information/human/000604/WC500030170.pdf; p. 2

[2]  Prospectul oficial detaliat de pe siteul producătorului Glaxo Smith Kline (GSK): https://ca.gsk.com/media/591220/priorix.pdf; p. 3

[3]  Informații publice din surse deschise: https://en.wikipedia.org/wiki/WI-38

[4]  Hayflick L.; Moorhead PS (1961) – “The serial cultivation of human diploid cell strains”. Experimental Cell Research. 25: 585–621 :  https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/0014482761901926

[5]  Există instituții de cercetare internaționale care comercializeză acest ”produs”: https://catalog.coriell.org/0/Sections/Search/Sample_Detail.aspx?Ref=AG06814-N&PgId=166; Menționăm că in România orice formă de comercializare a țesuturilor umane este strict interzisă de lege.

[6]  Informații publice din surse deschise: https://en.wikipedia.org/wiki/MRC-5;

[7]  Jacobs, J. P., C. M. Jones, and J. P. Baille. “Characteristics of a human diploid cell designated MRC-5.”Nature 227.5254 (1970): 168-170  : https://www.nature.com/nature/journal/v227/n5254/abs/227168a0.html

[8]  Producătorii de vaccinuri cumpără celulele umane (act ilegal in România) de la instituții de cercetare:  https://catalog.coriell.org/0/Sections/Search/Sample_Detail.aspx?Ref=AG05965-C&Product=CC

[9]  Zahoor, Naz et al. – “Cell culture-based viral vaccines: current status and future prospects.” Future Virology 11.7 (2016): 549-562 : https://www.futuremedicine.com/doi/abs/10.2217/fvl-2016-0006

[10]  Ma, He, Zhang et al. – ”Characteristics and viral propagation properties of a new human diploid cell line, walvax-2, and its suitability as a candidate cell substrate for vaccine production”, Human Vaccines and Immunotherapeutics 2015 Apr; 11(4): 998–1009 : https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4526020/

[11]  OMS – World Health Organization – “Recommendations for the evaluation of animal cell cultures as substrates for the manufacture of biological medicinal products and for the characterization of cell banks.”WHO technical report series 978 (2010), p. 16 : http://www.who.int/biologicals/vaccines/TRS_978_Annex_3.pdf

[12] Dreptul Roman: ”Infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur”. În traducere, ”Copilul conceput se consideră ca născut ori de câte ori acesta este în interesul său.” Este un principiu de drept fundamental, vechi de pe vremea romanilor, aplicat în toate sistemele de drept care își au originea în dreptul roman (francez, german etc.).

[13] Preambulul Convenţiei asupra Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989: „Copilul, având în vedere lipsa sa de maturitate fizică şi mentală, necesită protecţie şi îngrijiri speciale, inclusiv o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa.” http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28213

[14]  În acord cu toate convențiile bioetice intenaționale (de la Codul Nuremberg până la Convenția de la Oviedo) și conform morale creștine.

[15]  Deisher, Ngoc V.Doan, Angelica Omaiye, Kumiko Koyama, Sarah Bwabye – ”Impact of environmental factors on the prevalence of autistic disorder after 1979”, Journal of Public Health and Epidemiology, Volume 6(9), pp. 271-284, September 2014, DOI: 10.5897/JPHE2014.0649 :  http://soundchoice.org/scpiJournalPubHealthEpidem092014.pdf

[16]  Deisher, Doan, Koyama, Bwabye – ”Epidemiologic and Molecular Relationship Between Vaccine Manufacture and Autism Spectrum Disorder Prevalence”, Issues in Law & Medicine, Volume 30, Number 1, 2015 ;30(1):47-70 , PMID:

26103708  : ,  https://soundchoice.s3.amazonaws.com/soundchoice/wp-content/uploads/Deisher-article-2-FINAL1.pdf ,  https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26103708

 

 

 

Posted in General

Leave a Reply